23 MAI 2021 – DUMINICA SLĂBĂNOGULUI DE LA VITEZDA
EVANGHELIA DE LA IOAN 5:1-15
Iisus a tămăduit un slăbănog. Nu-i nici o mirare – Dumnezeu fiind. Ce-a făcut? L-a iertat de păcate, de greselile făcute împotriva vieții, împotriva firii sale, si i-a dat poruncă sa fie iarăși om, rudenia lui Dumnezeu.
De altfel pentru această refacere a omului a si venit Iisus între oameni. El ne-a spus, cu toate prilejurile, că păcatele, greșelile împotriva vieții, acestea sunt cauza pentru care omul a ajuns un mutilat al vieții acesteia.
Refacerea omului este refacerea acestei înrudiri pierdute.
E de neînteles cum nu simte omul cu sufletul că a iesit din omenie, ci abia simte cu trupul, că s-a depărtat de Dumnezeu si a ajuns o gramadă de doage.
E de neînteles că durerea trupului îl face sa ceară ajutorul lui Dumnezeu, pe când, de durerea sufletului, de strâmbarea sau amortirea lui, nici că se miscă.
E de neînteles cum oamenii aleargă după sănătatea trupului, dar după iertarea păcatelor așa de putini. Aceasta din urmă face înteleasă pe cea dintâi.
Iisus le avea pe amândouă: și puterea de a ierta păcatele si puterea de a tămădui firea de nepuținte. Făcea ochi unde nu erau din naștere, îndrepta gârbovi, învia nervii omorâți de păcate, învia mortii omorâți de moarte.
Nouă, preoților, încă ne-a dat Iisus jumătate din darul Său: darul de-a ierta păcatele omului in numele Său. A doua jumăate, a tămăduirii organice, nu ne-a mai dat-o, fiindcă si așa toți oamenii asteptăm sa fim transformați, din oameni pământesti, în oameni duhovnicești, în oameni nemuritori, în oameni cerești.
Abia atunci va scăpa firea omului de slăbănogie.
Până atunci are putința de a scăpa de păcate. Si aceasta e o minune mai mare decât a tămădui un stomac, o mână uscată, sau repararea unui ochi. Sunt lucruri grele si acestea, dar n-au nimic religios in ele. Le fac și medicii.
În definitiv ce cere omul?
Cere sfințenia pe care a pierdut-o.
Fragment din: Părintele Arsenie Boca – “Cuvinte vii”, Editura Carisma, Deva, 2006, pp. 105-106.
