Luca 10:25-37.
Pilda Samarineanului nu e numai o pilda; e totodată si revelația misiunii viitoare a Bisericii, e si angajarea omului in asemănarea cu Samarineanul.
Pogorârea din Ierusalim in Ierihon e decăderea omului din starea de Rai a conștiinței, in starea ei din lumea aceasta.
Legea si Prorocii, neputând sa-i ajute, au trecut pe alăturea, asemenea si Leviții nu i-au ajutat nimic cu jertfele.
A venit un străin, neam urgisit in Israel, căruia i s-a făcut mila de om, s-a apropiat de răni, le-a spălat cu vin (usturimea pocăinței), le-a uns cu untdelemn (celelalte Taine), i-a luat firea sa in spate (Întruparea lui Dumnezeu). A petrecut împreuna cu omul, l-a dat in grija Bisericii. Iar a doua zi, după Înviere, pecetluind al doilea din cei doi bani de cheltuiala: Noul Testament, a dat Bisericii grija de om, precum si cele doua Testamente, Legea si Harul.
Toata bătaia de cap cu omul si tămăduirea conștiinței sale, o are Biserica, pana la a doua venire a samarineanului, când i se va răsplăti ei osteneala. Iată adevărata împlinire a Legii in iubire.
Iată Samarineanul, adevăratul aproape al conștiinței căzute intre tâlhari. Iată cu cine urmează sa fim asemenea si ce sa facem, ca răspuns la problema vieții veșnice.
Fragment din: Părintele Arsenie Boca – “Cuvinte vii”, Editura Carisma, Deva, 2006, pp. 195-196.
